Consiliile locale, inclusiv Consiliul General al Municipiului București, vor putea acorda o reducere procentuală sau chiar scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, potrivit unui proiect legislativ promulgat de șeful statului.
Consiliile locale, inclusiv consiliul general al Municipiului București, vor putea acorda o reducere procentuală sau chiar scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, prevede un proiect legislativ al liderilor actualei puteri și adoptat de Parlament, prin votul final al deputatilor. De facilitate pot beneficia și persoanele cu dizabilități.
Centrele de inovare digitală vor putea beneficia de facilitățile prevăzute pentru incubatoarele de afaceri, printre care scutirea de la plata impozitului pe teren și pe clădiri, respectiv scutirea de la plata oricăror taxe locale, prevede un proiect legislativ promulgat de președintele Iohannis.
Centrele de inovare digitala vor putea beneficia de facilitățile prevăzute pentru incubatoarele de afaceri, printre care scutirea de la plata impozitului pe teren și pe clădiri, respectiv scutirea de la plata oricăror taxe locale, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Consiliile locale, inclusiv consiliul general al Municipiului București, vor putea acorda o reducere procentuală a impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care au în proprietate astfel de imobile în România și fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, prevede un proiect legislativ al liderilor actualei puteri, susținut și de UDRM și minorități.
Din impozitul de 80% datorat la revânzarea, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, a terenurilor agricole, o cotă de 60% se va face venit la bugetul de stat, iar diferența de 40% se va face venit la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile revândute, prevede un proiect de ordonanță pregătit de Guvernul Ciucă. Acesta menține astfel impozitul pe care fostele guverne, majoritar liberale, l-au suspendat și s-au pregătit chiar să-l anuleze.
Din impozitul de 80% datorat la revânzarea, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, a terenurilor agricole, o cotă de 60% se va face venit la bugetul de stat, iar diferența de 40% se va face venit la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile revândute, prevede un proiect de ordonanță pregătit de Guvernul Ciucă. Acesta menține astfel impozitul pe care fostele guverne, majoritar liberale, l-au suspendat și s-au pregătit chiar să-l anuleze.
Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ care elimină interdicția înstrăinării terenurilor timp de 8 ani de la achiziționare, cu excepția plății unui impozit de 80% calculat la diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare. Proiectul anulează și condiițiile de cumpărare introduse pentru firme și persoane fizice, intrate în vigoare recent, instituind și o nouă ordine de preempțiune și o nouă procedură la cumpărarea terenurilor agricole.
Interdicția înstrăinării terenurilor timp de 8 ani de la achiziționare, cu excepția plății unui impozit de 80% calculat la diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, va fi anulată, conform unui proiect de modificare a legislației actuale redactat de guvernanți. Noul proiect anulează și condiițiile de cumpărare introduse pentru firme și persoane fizice, intrate în vigoare în urmă cu câteva luni, instituind și o nouă ordine de preempțiune și o nouă procedură la cumpărarea terenurilor agricole.
Începând cu 1 ianuarie 2021, reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile folosite pentru prestarea de servicii turistice va fi aplicată în cazul utilizării acestora în scopul menționat pe o durată de cel mult 180 de zile și nu ”sezonier”, cum prevedea până acum Codul Fiscal, conform unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat, miercuri, proiectul de lege care clarifică faptul că reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile folosite pentru prestarea de servicii turistice ar urma să se aplice în cazul utilizării acestora în scopul menționat pe o durată de cel mult 180 de zile și nu ”sezonier”, cum prevede legea acum.
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care clarifică faptul că reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile folosite pentru prestarea de servicii turistice ar urma să se aplice în cazul utilizării acestora în scopul menționat pe o durată de cel mult 180 de zile și nu ”sezonier”, cum prevede legea acum.
Reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile folosite pentru prestarea de servicii turistice ar urma să se aplice în cazul utilizării acestora în scopul menționat pe o durată de cel mult 180 de zile și nu ”sezonier”, cum prevede legea acum.
Guvernul va decide, prin ordonanță de urgență, prorogarea primului termen de plată a impozitelor pe proprietate, de la 31 martie la 30 iunie 2020, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu.
Terenurile agricole amplasate în intravilan vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, începând cu 1 ianuarie 2018. Legea care elimină impozitarea, anunțată în prealabil de Profit.ro, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Terenurile agricole amplasate în intravilan vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, începând cu 1 ianuarie 2018. Senatorii au adoptat acest termen după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis la reexminare Parlamentului proiectul de lege respectiv, amintind că, potrivit legii, modificările la Codul Fiscal intră în vigoare după 6 luni de la aprobare.
Președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului proiectul de lege care stabilește că terenurile agricole amplasate în intravilan vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, cum prevede legislația în prezent. Șeful statului amintește că, potrivit legii, modificările la Codul Fiscal intră în vigoare după 6 luni de la aprobare.
Terenurile agricole amplasate în intravilan vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, cum prevede legislația în prezent.
Terenurile agricole amplasate în intravilan nu vor mai fi supuse unui regim de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții.
Proiectul de norme ale Codului fiscal prezintă exemple noi de calcul al impozitului în cazul persoanelor care dețin în intravilan, în aceeași localitate, mai multe terenuri. Recent, Finanțele precizau că formula aflată în normele în vigoare nu trebuie să fie luată în considerare de autoritățile locale.